Zilele acestea m-am impins dorinta de informare sa mai vizitez un forum care prezenta comentarii pe marginea unui sondaj de opinie desfasurat de acel web site.
Intrebarea: “Este avortul o crima?” Raspunsurile posibile: da/nu.
Intre 16.03.2004 si 15.01.2012 dintre cei 107 814 vizitatori/vizitatoare 1457, adica 1,35% au raspuns intrebarii: “da”=899=66% si “nu”=458=34%. Numai 556 de comentarii insotesc acest sondaj in cei aproape 8 ani de existenta.
In primul rand mi s-au parut interesante cele care considera avortul o crima si voi reda cateva dintre acestea:
1. Am votat DA , am dat argumente , dar nu stiu pt cate din noi argumentele sunt bine fondate ! Acum si eu strig in gura mare AVORTUL ESTE O CRIMA , dar nu am uitat si nu voi uita niciodata ca si eu sunt asasina .
Se intampla undeva la cei 17 ani , plina de incredere in partener si cu o dorinta nestavilita de a fi mamica , Dumnezeu vruse asa , El ma alesese pe mine si-mi daruise cel mai frumos cadou . Scumpul meu viitor sot in schimb nu era de acord , trebuia sa emigram (el era deja stabilit in afara ), sa luptam pt o viata mai buna , si nu ar fi fost decat o piedica in calea fericirii noastre .
Nu am avut taria de a-mi asuma responsabilitatea , nu am avut taria de a deveni mama , am fost o LASA si m-am lasat purtata de valul dragostei oarbe , lasa ca el stie mai bine ce este de facut . Un an de zile dupa ne-am casatorit , un an de zile dupa totul s-a risipit …
Nopti nedormite si doua manute ce se prapadesc strigand intr-una “MAMI” . Mami de fapt il omorase . Ce rost cand spun ca oricum nu se mai intampla , va trece viata dar mereu va fi o intrebare : cu el(ea) oare ce s-a intamplat ?
Nu cer compatimire , si nici n-as merita .
2. sa nu va suparati tare pe mine si sa nu aruncati cu pietre.eu intre 18 si 21 de ani am avut patru intreruperi de sarcina si acum regret f f f mult dar stiu ca asta nu e o scuza ,eram aeriana.daca atunci aveam mintea de acum nu ma gandeam la asa ceva ci faceam copilul fara sa imi pese nici de gura lumii (pentru ca asta e o boala cantagioasa in ro),nici de parinti care au fost destul de ascultatori de barfe si s-au temut intotdeauna de gura lumii si nu concepeau ca fetitele lor dragi si tinute in “puf”sa faca copii nemaritate .
3. Aveam 18 visam la o casatorie din mare dragoste …pura ,frumoasa,dar cind s-a auzit de sarcina sa facut totul scrum si intunericul mi-a umplut zilele.Nopti de plinset si de remuscari ,decizia care era inevitabila m-a sugrumat pur si simplu.
Au trecut ani ,sunt mamica de 4 luni si acum ma mai gindesc cum o fi aratat el sau ea,cum mi-ar fi zimbit…am un nod de lacrimi si string pumnul si-mi zic ca nu , nu e crima ..dar in esenta..? E !
4. Am facut si eu un avort acum trei ani si vreau sa-ti spun ca a fost oribil,partea cea mai urata a vietii.Daca ai ramas gravida si il pastrezi nu inseamna ca este un copil distrus.Daca ar fi sa dau timpul inapoi,eu nu as mai face avort…
5. E o crima, si multe dintre noi am comis-o. Fiecare isi are motivele ei, si cu siguranta fiecare femeie care are suflet, regreta si nu se grabeste sa o faca si a doua oara.
Eu am facut o intrerupere de sarcina, si imi pare rau ca am ramas gravida atunci, cand practic nu aveam de ales. Eram clasa a XI a. Atunci mi se spunea ca nu e copil pana la 3 luni, si am crezut. Acum, dupa ce am facut ecografie bebelusului meu cand aveam 9 saptamani de sarcina, si l-am vazut rostogolindu-se, plin de viata, stiu ca nu e asa.
Ce pot sa mai spun? Regret tare mult, inca mai sunt marcata…..mi-a luat un an sa ajung inapoi pe o linie de plutire….nu voi uita, dar voi incerca sa traiesc cu ceea ce am facut. Nu prea mai am de ales.
Un astfel de forum ofera prin anonimat un teren sigur pentru a da o marturie sincera despre experienta avortului si este o ocazie unica pentru a patrunde in spatele tacerilor care invaluie salile de avort, deschid o fereastra spre suferinte ascunse.
Poate ca intr-un moment de cumpana reactiile acestor femei va vor ajuta sa luati o decizie in favoarea vietii copilasului dumneavoastra. Copilasul din imagine indeamna: “Mama, i-am mana, nu-mi lua viata!”