Posts tagged ‘Camera Deputaţilor’

7 November 2012

Consiliere psihologica a femeilor in clinica unde pot opta pentru avort

Respingerea proiectului de lege pentru consilierea femeilor inaintea unui avort ne-a indurerat si in acelasi timp ne-a motivat sa ne si sa va informam mai mult despre alternativele oferite femeilor in Romania.

Citam din avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi nr.Plx348/01.10.2012:

Membrii Comisiei au examinat iniţiativa legislativă supusă avizării, expunerea de motive, avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr.356 din 25 aprilie 2012, Guvernul, prin punctul de vedere transmis cu adresa nr.4710 din 3 iulie 2012, nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, s-a hotărât avizarea

negativă a iniţiativei legislative întrucât conţinutul şedinţelor de consiliere, aşa

cum se menţionează în propunerea legislative în discuţie, manipulează în mod

evident femeia în luarea unei decizii, într-un mod de vulnerabilitate în care se află

în viaţă, prezentându-i-se acesteia imagini foto/video cu intervenţia chirurgicală,

respective oferindu-i-se alternative plasării copilului născut în centre de plasament.

Ne aflam în situaţia de a ignora inclusiv solicitările\organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii (OMS) adresate statelor membre de a ne asigura că această consiliere este

voluntară, confidenţială şi oferită de personal specializat;”.

 

Un exemplu de consiliere voluntara, confidentiala si oferita de personal specializat l-am gasit pe web site-ul unei facilitati care ofera servicii legate de contraceptie si avort:

Atunci când te confrunti cu o sarcină neplanificată, este important sa ai acces la sprijin si consiliere pentru a explora diferitele opţiuni disponibile pentru tine.

Nu esti singura. Noi suntem aici pentru a te sustine. (tanara din picture nu pare a avea griji, ceea reprezinta o manipulare !)

 

In cadrul clinicii Marie Stopes International din Bucuresti noi oferim unserviciu de consiliere confidenţială pentru femeile care doresc să discute cu un specialist despre sentimentele lor cu privire la sarcină.

Dupa o intrerupere de sarcina, multe femei declara sa sunt incercate de emotii precum teama, sentiment de vinovatie, tristete, manie.

Aceasta experienta ca intreruperea de sarcina poate fi resimtita de catre femei ca o trauma; ea este o pierdere pentru o femeie si o asemenea pierdere trebuie consumata.

Tocmai de aceea este atat de important ca o femeie sa poata vorbi despre sentimentele sale, parcurgand astfel un proces de asimilare pentru a ajunge sa accepte realitatea.

Daca te regasesti in aceasta descriere ia in considerare si o consiliere psihologica care sa te ajute sa treci peste acest moment.

Sedinta de consiliere la Marie Stopes – La ce sa te astepti?

Sedintele de consiliere psihologica au loc la sediul clinicii MSI, intr-o ambianta placuta si relaxanta si dureaza de obicei 50 de minute.

Majoritatea clientelor se vor simţi în măsură să ia o decizie după o astfel de sedinta în timp ce unele ar putea dori să aibă si mai aiba si alte intalniri. Noi oferim si aceasta posibilitate.

Sedintele de consiliere pot avea loc inainte dar si post intrerupere de sarcina.

În timpul sedintei consilierul iti va oferi:

  • Asistenţă pentru a putea lua propria decizie referitoare la sarcina
  • Un serviciu confidenţial şi privat pentru a discuta despre situaţia ta personala şi pentru a-ti explora emotiile.
  • Posibilitatea ca si partenerul sa asiste pentru a gasi o solutie comuna
  • Respectarea dreptului de a alege liber in orice moment

Pentru a te ajuta in procesul decizional, consilierul poate explora cu tine, in detaliu, mai multe domenii ca de ex.:

  • Cum te-ai simţit cand ai aflat ca esti insarcinata?
  • Indiferent de partenerul actual, iti doresti acest copil?
  • Ai parte de suport emoţional si financiar din partea familiei/ prietenilor/ partenerului?
  • Crezi ca poti face faţă pe cont propriu, fără sprijinul familiei şi prietenilor/partenerului?
  • Convingerile tale religioase iti afecteaza luarea deciziei de intrerupere de sarcina?
  • Cum se simte partenerul tau referitor la sarcina?
  • Crezi ca un copil iti va afecta relatia in viitor?
  • Crezi ca un copil iti va afecta cariera ta viitoare? .s.a.

La sfârşitul sesiunii, consilierul te va intreba daca ai nevoie de asistenţă suplimentară si daca vei dori sa continui cu aceste sesiuni.

Fa-ti o programare!

(PS majoritatea sublinierilor imi apartin)

TARIFUL NU ESTE MENTIONAT. NICI NUMARUL D ECONSULTATII NECESARE POST AVORT!

4 November 2012

CAMERA DEPUTATILOR SI MINISTERUL SANATATII RESPING PROIECTUL DE LEGE PENTRU CONSILIEREA FEMEILOR INAINTEA UNUI AVORT

English: Electoral districts in Romania 2008 (...

English: Electoral districts in Romania 2008 (Chamber of Deputies) Română: Colegiile uninominale pentru Alegerile parlamentare din anul 2008 (Camera Deputaţilor) (Photo credit: Wikipedia)Parlamentul României

Sau cum prezinta Legislativul avizele si argumentele care au ingropat proiectul de lege pentru consilierea femeilor inaintea unui avort la cerere numarul 348/2012. Adica pana la 14 saptamani de sarcina, mama avand in pantece UN COPILAS SANATOS, viata ei nefiind in pericol. Prin aceast proiect de lege se intentiona acordarea unui ajutor mamei in criza, timp de gandire partenerului, prevenirea traumelor psihologice si a patologiei somatice demonstrate de nenumarate studii si marturisite de generatii de femei din lumea intreaga si din Romania.

Parlamentul României

Camera Deputaţilor

Comisia pentru sănătate şi familie Nr. 28/269/25 octombrie 2012

R A P O R T

(link pentru  procesul verbal in care este prezentat incomplet numai punctul de vedere al doamnei dr. Maria Moisil-sic!- din partea Alianta Familiilor din Romania, fiind omise argumentele prezentate de  dr. Daniela Paun din partea “Darului Vietii”- Timisoara)

asupra propunerii legislative privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină (Plx348/2012)

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, prin adresa nr. Plx 348 din 24 septembrie 2012, în fond, cu dezbaterea asupra propunerii legislative privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină.

La întocmirea prezentului raport, Comisia a avut în vedere:

(1)avizul Consiliul Legislativ nr.356/25.04.2012;( nu l-am gasit dar din avizul Comisiei juridice reisese ca a fost pozitiv- pentru ce?)

(2) avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi nr.Plx348/01.10.2012;link aviz si componenta comisie)

Membrii Comisiei au examinat iniţiativa legislativă supusă avizării, expunerea de motive, avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr.356 din 25 aprilie 2012, Guvernul, prin punctul de vedere transmis cu adresa nr.4710 din 3 iulie 2012, nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, s-a hotărât avizarea

negativă a iniţiativei legislative întrucât conţinutul şedinţelor de consiliere, aşa

cum se menţionează în propunerea legislative în discuţie, manipulează în mod

evident femeia în luarea unei decizii, într-un mod de vulnerabilitate în care se află

în viaţă, prezentându-i-se acesteia imagini foto/video cu intervenţia chirurgicală,

respective oferindu-i-se alternative plasării copilului născut în centre de plasament.

Ne aflam în situaţia de a ignora inclusiv solicitările\organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii (OMS) adresate statelor membre de a ne asigura că această consiliere este

voluntară, confidenţială şi oferită de personal specializat;

– încalcă unul dintre drepturile fundamentale reglementate de Legea

nr.46/2003 referitoare la drepturile pacientului, si anume cel privind dreptul

pacientului la informaţia medicală:”pacientul are dreptul de a decide dacă mai

doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar

cauza suferinţă”;

– vine în contradicţie cu prevederile art.13 din legea mai sus

menţionată care stipulează obligativitatea existentei consimţământului la efectuarea

intervenţiei medicale.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea

legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

(3) avizul favorabil (!!!!!!RESPINGERII???????) al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi nr.37/339/08.10.2012;(link si componenta comisiei) 

A V I Z

asupra propunerii legislative privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea

cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor,

republicat, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a fost sesizată,

spre dezbatere şi avizare, asupra propunerii legislative privind înfiinţarea, funcţionarea

şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină (PL.x 348/2012),

Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Potrivit prevederilor art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat,

Comisia a dezbătut propunerea legislativă mai sus menţionată, în şedinţa din 02

octombrie 2012.

Membrii Comisiei au examinat propunerea legislativă, expunerea de motive,

avizul favorabil al Consiliului Legislativ cu nr.356 /25.04.2012, precum şi punctul de

vedere negativ al Guvernului.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei

şi bărbaţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a propunerii

legislative.

PREŞEDINTĂ

CRISTINA ANCUŢA POCORA

(4) avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci nr.22/258/10.10.2012; (link si componenta comisiei: nu exista o ARGUMENTARE, NUMAI UNANIMITATE DE VOTURI!!!!!!!!!! SI DE FAPT SEDINTA A AVUT  LOC PE 9  OCTOMBRIE, asa ca la un search nu e  vizibil! Poate reusiti dumneavoastra sa vedeti inregistrarea video care nu apare prin soft-ul PC-ului meu… sau nu exista!)

19. Propunere legislativă privind înființarea, funcționarea și

organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină.(Plx348/2012)

În urma dezbaterilor, Comisia, cu unanimitate de voturi, a hotărât

întocmirea unui aviz negativ.

(5) punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii nr.50573/09.10.2012; (fiind prezenta pot afirma ca a fost o simpla repetare a punctului de vedere prezentat la Comisia de la Senat. Domnul Vulcanescu nu este medic si si fost numit de domnul PM Ponta) asa incat probail ca aparitia sa la Comisia de sanatate a Senatului la sfarsitul lunii aprilie a fost una dintre primele: atunci nu a prezentat nici un raport)

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic adecvat pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, astfel încât femeia să poată conştientiza impactul pe care avortul îl are asupra sănătăţii sale fizice şi psihice.

Comisia propune Plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, din următoarele considerente:

– propunerea legislativă nu este însoţită de un studiu de impact, cu indicarea surselor de finanţare;

– propunerea legislativă vine în contradicţie cu standardele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Federaţiei Internaţionale a Ginecologilor şi Obstetricienilor, privind întreruperile de sarcină, standarde după care se ghidează şi politica Ministerului Sănătăţii din România;

– în măsura în care unele femei care nu vor putea îndeplini această condiţionalitate, acestea vor recurge la mijloace nesigure de întrerupere a sarcinii, punându-şi viaţa şi/sau sănătatea în pericol.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 23 octombrie 2012, a participat, în calitate de invitat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Răzvan Vulcănescu – secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. La lucrările comisiei au fost prezenţi 13 deputaţi, din totalul de 16 membri.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 17 septembrie 2012, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

PREŞEDINTE,

Rodica NASSAR

Şef birou – Gheorghe Marinescu

Întocmit,

Consilier – Livia Spînu

Voi reveni cu  argumentele doamnei doctor MariaDunca-Moisin si personale. Deoarece ne aflam in campanie electorala am ilustrat postarea cu harta elctorala care a condus la ocuparea locurilor din comisiile de mai sus.

1 November 2012

CUM FOLOSESTE MINISTERUL SANATATII PROPRIILE FONDURI

 

 

CONTRACEPTIE GRATUITA PENTRU MINORE: “Pentru bomboana trebuie sa platesc, pilula e gratuita… Inca ezit.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comisia pentru sanatate si familie a Camerei Deputatilor a propus Plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative PL 348/2012 entru consiliearea femeilor inaintea unui avort la cerere invocand in primul rand considerentul FINANCIAR:

“-propunerea legislativă nu este însoţită de un studiu de impact, cu indicarea surselor de finanţare”.

Nu-mi aduc aminte ca reprezentantul Ministerului Sanatatii sa fi invocat acest motiv.

Dar iata ca Institutul pentru Politici Publice a avut acces la statistici si evaluari financiare (sursa de informare nu este citata, mentionata, adica e secreta?) si a facut un studiu publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Contracepţiei  adica pe 26 septembrie, deci la o saptamana dupa respingerea la Senat.

Extraordinar mi se pare aceasta afirmatie despre avorturile din clinici:

“… anual, statul român alocă, în medie, peste cinci milioane de euro pentru avorturile incomplete (avorturi spontane) realizate în unităţile medicale de stat, o sumă de zece ori mai mare decât cea de aproximativ 500.000 euro alocată anual pentru achiziţia de mijloace contraceptive (anticoncepţionale şi prezervative) ce pot preveni situaţiile de întreruperi de sarcini nedorite.

 

S-a schimbat definitia unui avort SPONTAN?

Poate fi REALIZAT un avort SPONTAN intr-o unitate medicala de stat?

Si care e legatura cu INTRERUPEREA UNEI SARCINI NEDORITE?

SI POT FI CONTRACEPTIVELE O FORMA DE TRATAMENT PENTRU AVORTURILE SPONTANE?

Lipsa de pregatire medicala nu scuza LIPSA DE LOGICA A IPP!!!

Sau poate scuza intentiile ideologizante, lipsa de onestitate intelectuala din sintagma “sarcini nedorite”!?!

AR FI CAZUL SA CEREM EXPLICATII OFICIALE MINISTERULUI SANATATII!

Dar afirmatia de mai sus pregateste terenul pentru urmatoarea care demonstreaza aceeasi “logica”:

...în prezent, din toate informaţiile publice cunoscute, autorităţile statului nu au demarat nicio iniţiativă care să vizeze prevenţia fenomenului negativ al creşterii numărului de avorturi. Din păcate, cu excepţia efortului ocazional al unor medici sau al unor organizaţii neguvernamentale în Romania, nu se face educaţie tinerilor pentru o viaţă sexuală echilibrată, nu se face prevenţie pentru evitarea sarcinilor nedorite, nu se încurajează în mod eficient folosirea mijloacelor contraceptive, practic investindu‐se mult mai mult în tratare decât în prevenţie.

EFORT OCAZIONAL?

“În loc să ia decizii ferme care să stabilească responsabilităţi ferme la nivelul principalelor categorii de cadre medicale implicate, Ministerul a împărţit această responsabilitate (de o manieră care nu presupune asumarea răspunderii de niciunul dintre participanţi pentru disfuncţionalităţile evidente din România) între medicii de planning familial incluşi într‐o reţea naţională (care acoperă insuficient teritoriul României), anumiţi medici de familie înregistraţi în Programul Naţional respectiv medici ginecologi sau medici endocrinologi.

Nimeni din partea statului nu pare preocupat de impactul politicilor în domeniu şi, pe cale de consecinţă, de măsuri care să optimizeze şi să eficientizeze folosirea de fonduri publice pentru ţinte naţionale cum sunt, sau ar trebui să fie, sănătatea reproducerii.

Altfel nu se explică de nu se supun dezbaterii publice soluţii de co‐interesare mai mare a medicilor de familie în tot ceea ce reprezintă activităţi de planning, inclusiv diseminarea de mijloace contraceptive mai cu seamă la nivelul unor categorii mai vulnerabile la care aceştia pot ajunge mai degrabă decât în cazul medicilor de planning familial”, se arată în studiu.

În studiu este subliniată, de asemenea, necesitatea de a eficientiza folosirea resurselor publice, prin orientarea lor în special către grupuri ţintă vulnerabile, mai puţin expuse la surse de informare şi cu resurse financiare limitate, şi prin implicarea structurilor statului (cum este structura reţelei medicilor de familie cu peste 11.800 de membri bine răspândiţi în ţară), fără a nega utilitatea cabinetelor de planning, care, însă, se pot adresa în continuare unor categorii sociale ce dispun de alte posibilităţi.

Sunt menţionate, astfel, ca soluţii, campanii intense de conştientizare a populaţiei (a cuplurilor) asupra consecinţelor sarcinilor nedorite, precum şi susţinerea, prin politici publice proactive, a unor programe naţionale eficiente de contracepţie.”

Deci se doreste extinderea influentei politicilor avortive si contraceptive la nivelul intregii retele de medicina a familiei. Nici comparatia cu nivelul influentei exercitate in 2004 nu justifica termenul “ocazional”:

2004: La sfarsitul anului existau 3,310 medici de familie si 2,140 asistente medicale instruiti in PF.

SECS este acreditat de Colegiul Medicilor din Romania ca furnizor de educatie medicala continua in domeniul sanatatii reproducerii.

%d bloggers like this: